Transporturi de lemne, neînregistrate în evidențe
Două vehicule încărcate cu peste șase metri cubi de lemn au fost catalogate la transporturi ilegale după ce jandarmii au stabilit că respectiva marfă nu apărea în aplicațiile care monitorizează comercializarea și transportarea materialului lemnos. Formate dintr-un tractor și două căruțe, vehiculele pline cu trunchiuri de copaci au fost trase pe dreapta la ieșirea din înregistrate în aplicația SUMAL, așa cum prevede legea.
”S-a solicitat prezența unui reprezentant al Ocolului Silvic, care a stabilit că în cele două vehicule se află o cantitate totală de aproximativ șase metri cubi. Din verificările efectuate a rezultat că cei doi conducători auto au achiziționat materialul lemnos, în interes propriu, de la un operator economic autorizat care avea obligația legală să înregistreze transportul în aplicația SUMAL, iar codul general să îl treacă în avizul de însoțire”, explică lt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al IJJ Galați.
Lemnele au fost confiscate, iar ambii conducători auto au primit câte o amendă de 2.000 de lei. Sancțiuni riscă și firma care a expediat transportul de lemn, după ce jandarmii vor finaliza verificările necesare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.