Abominabil: la 13 ani, violată de concubinul mamei
O adolescentă de 13 ani din Galaţi a trecut prin momente teribile după ce a fost abuzată sexual, în mod repetat, de un bărbat pe care mama sa îl adusese în casă şi cu care trăia în concubinaj. Copila ar fi devenit ţinta poftelor nefireşti ale individului, originar din judeţul Neamţ, începând din vara anului trecut. Timp de mai multe luni, nu i-a spus nimic mamei, de frica celui care ar fi trebuit, dacă nu să aibă grijă de ea, măcar să nu îi facă vreun rău. Asta până zilele trecute, când totul a ieşit la iveală, iar femeia a sesizat autorităţile. Procurorii au consemnat că bărbatul abuzase de fată de patru ori, începând cu luna august, a anului trecut.
"S-a reţinut că, în perioada august 2020 – 27 ianuarie 2021, profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de a-şi exprima un consimţământ valabil pentru întreţinerea de acte sexuale şi de teama pe care o simţea aceasta faţă de autor, inculpatul a întreţinut patru acte sexuale cu persoana vătămată minoră, aflată în îngrijirea acestuia", au explicat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.
Gică Blănaru a fost reţinut pe loc şi dus în faţa instanţei de judecată. Magistraţii au decis ca bărbatul, care nu are antecedente penale, să fie trimis în arest preventiv pentru 30 de zile, pentru viol. Decizia a fost deja atacată de inculpat, care doreşte să fie cercetat sub o măsură mai blândă, sau chiar în libertate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.