Și-a lăsat amicul minor să conducă mașina
Doi tineri din Ghidigeni sunt cercetați penal în urma unei isprăvi care ar fi putut avea urmări grave. Cei doi au fost depistați în toiul nopții pe o stradă din comună de un echipaj de poliție. Nu doar agenții i-au văzut pe cei doi în autoutilitara care avansa încet și nesigur pe șosea, ci și ocupanții mașinii au observat să erau urmăriți. Din acest motiv, cel aflat la volan a oprit și a coborât de pe locul șoferului, făcând schimb cu tânărul care îl însoțea în dreapta. Manevra nu a scăpat neobservată, verificările scoțând la iveală greșeli de o parte și de alta.
"În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că la volanul autoutilitarei s-ar fi aflat un tânăr de 17 ani, din comuna Ghidigeni, care nu poseda permis de conducere, proprietarul maşinii fiind persoana cu care schimbase locul, un alt tânăr, de 19 ani, și care i-ar fi încredințat autovehiculul pentru a se deplasa la domiciliu", explică cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.
Ca urmare, polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări pentru conducere a unui vehicul fără permis și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus de către o persoană care nu deține permis.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.