Dezbateri ale magistraţilor la Curtea de Apel Galaţi
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România şi Asociaţia Magistraţilor din România organizează în data 29 aprilie la sediul Curţii de Apel Bacău, respectiv în 30 aprilie la sediul Curţii de Apel Galaţi întâlniri cu magistraţii din judeţele arondate cu tema “Cum garantează Consiliul Superior al Magistraturii independenţa justiţiei? Analiza trecutului şi prefigurarea viitorului”.
La această dezbatere vor participa vicepreşedintele U.N.J.R. – jud. Cătălin Chiriţă şi preşedintele A.M.R. – jud. Maria-Mona Pivniceru. Vor susţine prezentări magistraţii Cristi Dănileţ (Judecătoria Oradea), Adrian Neacşu (Tribunalul Vrancea), Horaţius Dumbravă (Curtea de Apel Târgu Mureş), Elisabeta Drăguţ (PCA Craiova), Elena Hach (PCA Braşov).
Evenimentul face parte dintr-o serie de întâlniri organizate pe parcursul acestui an în toate curţile de apel din România, în perspectiva identificării temelor de interes pentru magistraţi şi posibililor candidaţi pentru viitorul CSM, alegerile pentru acesta urmând a se desfăşura în toamna anului 2010.
La evenimentul care va începe la ora 10 sunt invitaţi să participe magistraţii din raza celor două curţi de apel.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.