Mercedes căutat în Suedia, descoperit la Oancea
O limuzină de fabricație germană a fost reperată într-un punct de trecere a frontierei de pe raza județului Galați, controlul de rutină scoțând la iveală că bijuteria pe patru roți făcea obiectul unei alerte emise de autoritățile unui stat scandinav. Mașina, un Mercedes Benz, fabricată în 2017, a ajuns în punctul de trecere a frontierei având la volan un bărbat de 44 de ani, deținător al dublei cetățenii, română și moldovenească. Bolidul, înmatriculat în Franța, li s-a părut suspect polițiștilor care au verificat documentele și care au cercetat mai în profunzime caracteristicile mașinii. Verificările au scos la iveală că Mercedesul nu era "franțuzesc", ci figura ca bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile suedeze. În apărarea sa, șoferul a susținut că a cumpărat mașina din Franța și că nu ştia că aceasta face obiectul unui litigiu. Acest lucru nu i-a servit drept permis de liberă trecere, astfel că s-a ales cu dosar penal pentru tăinuire, polițiștii urmând să stabilească modul în care a devenit proprietarul mașinii. Până se vor lămuri lucrurile, Mercedesul, în valoare de 100.000 de lei, a rămas în custodia autorităților române.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.