Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un gălățean acuză că a fost agresat de agenții de pază de la Plaja "Dunărea"

Presupusul incident, aflat acum în cercetare la Secția 3 de poliție, s-ar fi petrecut vineri după-amiază. Un bărbat în vârstă de 37 de ani a sunat la 112 afirmând că a avut un conflict cu paznicii de la Plaja Dunărea, pornind de la brățara de acces, în urma căruia a fost agresat.

"Polițiștii s-au deplasat imediat la locația indicată, unde au identificat apelantul, un bărbat, de 37 de ani, acesta declarând verbal că, în timp ce se afla în complexul de agrement respectiv, ar fi fost agresat de agenții de pază, întrucât nu avea la vedere brățara de acces.

Persoana în cauză a refuzat, la fața locului, solicitarea unui echipaj al Ambulanței, pentru acordarea de îngrijiri medicale, și a mers cu autoturismul personal la Secția 3 Poliție, unde, în cursul audierii, a afirmat că se simte rău, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj al Ambulanței, ce l-a transportat la spital", a explicat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Ulterior, bărbatul a revenit la sediul secției de poliție, fiind audiat cu privire la cele sesizate.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, iar polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor concrete în care s-a produs incidentul.

CITEȘTE ȘI: Accident pe unul dintre toboganele de la Plaja „Dunărea”

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.