Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Evaziune de miliarde în albia Siretului

Noi descinderi la firmele care fac excavări pentru extragerea pietrișului din albia Siretului au avut loc zilele trecute în județul Galați, dar și în Vrancea, unde polițiștii și procurorii au sperat să găsească noi dovezi într-un dosar penal de evaziune fiscală, cu un prejudiciu imens. Polițiștii de la Economic împreună cu cei de la Arme și cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu și de la Apele Române au descins în cinci locații, una din Nicorești și patru din Mărășești. Au fost vizate sediile sociale a două societăți comerciale care desfășoară activități în domeniul exploatării și comercializării de agregate minerale, punctele de lucru ale acestora și domiciliul administratorului. "Cu ocazia perchezițiilor au fost ridicate documente contabile și a fost indisponibilizată cantitatea de aproximativ 10.000 metri cubi de agregate minerale, fiind vorba de opt sortimente de pietriș de diferite dimensiuni și de nisip, extrase din terasamentul râului Siret, atât de pe raza județului Galați, cât și de pe raza județului Vrancea, în valoare totală de 300.000 de lei", se arată în comunicatul remis de IPJ Galați. Cu aceeași ocazie, Garda de Mediu a dat patru amenzi, după ce a constatat încălcarea mai multor obligații legale, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 140.000 de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.