Vietnamez cu permis fals, prins în vamă
Un cetățean vietnamez, în vârstă de 34 de ani, este cercetat penal după ce a fost depistat cu un carnet de conducere falsificat. Tânărul a încercat să intre în țară pe la PTF Galați-Rutier, dar la controlul documentelor, polițiștii au observat că documentul prezentat ca permis de conducere avea serioase deficiențe la capitolul elemente de siguranță. Străinul nu s-a pierdut cu firea și a susținut că dăduse bani pe permis pentru a putea conduce cu el în Europa. ”Bărbatul a prezentat un permis de conducere inscripționat în limba engleză, fals și a declarat că a obținut permisul de conducere de la o cetățeană vietnameză, contra unei sume de bani și care i-a comunicat că îl poate folosi pe întreg spaţiul Uniunii Europene. În urma verificărilor s-a constatat că bărbatul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule”, au comunicat reprezentanții Poliției de Frontieră Galați, care au deschis o anchetă pentru a stabili de ce fapte poate fi acuzat vietnamezul și ce măsuri urmează a fi luate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.