Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un cuplu de spărgători a făcut iureș prin Micro 17

Două case, o mașină și câteva dependințe au fost obiectivele bifate, în decurs de numai o lună, de doi hoți din Galați, spargeri în urma cărora au furat bunuri în valoare de aproape jumătate de milion de lei.


Indivizii, unul de 26 de ani și unul de 29 de ani, au acționat în cartierul Micro 17 și primul atac l-au dat pe data de 3 martie. Au urmat alte trei, pe 14, 23 și, respectiv, 25 martie, în urma cărora au sustras bani, scule electrice și telefoane mobile. Nu s-au dat înapoi de la nimic, vizând atât case, cât și dependințe. Ultima lovitură este cea dată la un autoturism lăsat cu portierele neasigurate, pe strada Brăilei, deși în interior se afla o mică avere: 10.106 lei și două telefoane mobile, care au ajuns în posesia hoților. În urma percheziției care a avut loc la domiciliul individului de 26 de ani, polițiștii au găsit destule temeiuri să-l rețină. La scurt timp, a picat în plasă și complicele lui.
”Fiind extinse cercetările și în alte dosare penale întocmite urmare a săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, s-a stabilit faptul că cei doi bărbați sunt bănuiți de comiterea altor trei fapte de acest gen comise din două anexe gospodărești situate pe strada Frunzei și din două locuințe aflate în construcție pe străzile Brașov și Jiului din municipiul Galați, de unde au fost sustrase mai multe scule electrice. Au fost recuperate mai multe bunuri sustrase, reprezentând aproximativ 20 la sută din prejudiciul total”, a precizat ag. șef pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. 
Cei doi suspecți au fost reținuți, urmând a fi prezentați Parchetului cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.