Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cu buletin fals, pentru că n-avea permis

Trei indivizi, arestaţi într-un dosar care se află încă pe masa de lucru a procurorilor gălăţeni ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), s-au aflat vineri la Curtea de Apel, unde s-a pus în discuţie măsura arestării.

Din cele spuse în sală a reieşit că indivizii sunt acuzaţi de organizarea unui grup specializat pe comiterea de furturi din locuinţe din Galaţi, Brăila şi Constanţa.

Furturile cu consecinţe deosebit de grave însemnau că cei trei spărgeau case şi furau lucruri de valoare, iar la ultimul, au arătat procurorii DIICOT, au fost prinşi în flagrant.

„Care flagrant, domnule? Ne-au luat din Carrefour şi, până am ajuns, ne-au mâncat toată mâncarea şi ne-au băut toate sucurile. Ne-au arestat şi acum ne bagă toate AN-urile (dosare cu autor necunoscut, n.a.) pe care le au ei.

Că m-au prins ei cu trusa de scule? Păi cu ce aveam eu acolo puteam să deschid uşi? S-o creadă ei”, a spus unul dintre inculpaţi, în apărarea lui. „Avem un post de procuror la Brăila. Nu vrei să vii tu?”, l-a întrebat judecătorul.

Inculpat în acelaşi dosar, un altul a mers pe aceeaşi idee a nerecunoaşterii faptelor, susţinând că martorii asistenţi ar fi fost constrânşi să dea declaraţii într-un anume fel, la acelaşi tratament fiind supusă şi concubina lui.

„Şi cu buletinul fals vreţi să vă spun eu cum a fost? Vă spun. N-aveam permis şi foloseam buletinul ăla. Dacă organul nu şi-a dat seama că e fals, eu ce să fac, să-i spun eu?”, s-a întrebat omul retoric.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MF

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.