Ieșit din pușcărie, și-a bătut familia și a condus fără permis
Un gălățean cu antecedente penale se va întoarce pentru mulți ani în spatele gratiilor, după ce a adunat, într-un timp extrem de scurt, destul "material" cât să se asigure de o nouă condamnare.
Individul a fost reținut după ce, zilele trecute, beat fiind, s-a dus cu mașina în fața blocului unde locuiește fosta concubină. Fără prea multe explicații, a luat-o la bătaie cu palmele și pumnii, de același tratament "beneficiind" și fiica femeii, o fetiță de 11 ani, care a sărit să își apere mama.
Totul s-a petrecut sub privirile vecinilor și trecătorilor, care au asistat neputincioși la dezlănțuirea nervoasă a bărbatului, care nu s-a ferit să îi insulte pe cei care au îndrăznit totuși să îi spună să se oprească.
Individul a fost reținut, nu fără eforturi, de poliție, în urma unei sesizări telefonice, și dus în fața unui procuror, cu o multitudine de acuzații. Oamenii legii au consemnat că bărbatul ar fi comis nu mai puțin de șapte infracțiuni: violență în familie, hărțuire, tulburarea liniștii și ordinii publice, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și refuz de prelevare a probelor biologice, motiv pentru care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați au solicitat instanței un mandat de arestare. Bărbatul a ajuns după gratii pentru următoarele 30 de zile.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.