Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Căpitanu, după gratii pentru trafic de influenţă

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Mitică Căpitanu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă. Dosarul va fi judecat la Tribunalul Galaţi.

Procurorii au reţinut că în perioada ianuarie – 23 iunie 2010, inculpatul Mitică Căpitanu a solicitat suma 30.000 euro de la un denunţător atât direct, cât şi prin intermediar (denunţător în cauză), pentru a o înmâna unei rude influente din cadrul Ministerului Justiţiei, promiţând că acesta din urmă îşi va exercita influenţa asupra judecătorilor din cadrul Tribunalului Galaţi pentru a-i determina să dispună punerea în libertate a denunţătorului.

Denunţătorul este în stare de arest preventiv, fiind inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

La data de 23 iunie 2010, inculpatul Mitică Căpitanu a fost prins în flagrant delict după ce a primit de la persoana intermediară suma de 1.500 de euro, în scopul menţionat mai sus.

La aceeaşi dată procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 ore, iar la data de 24 iunie 2010 Tribunalul Galaţi a hotărât arestarea preventivă a inculpatului Căpitanu Mitică pe termen de 29 de zile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.