Din 11 martori, niciunul nu a fost prezent
Dosarul înşelăciunilor cu acte făcute prin notariate a avut ieri un termen la care 11 dintre martori nu au fost prezenţi în sală, motiv pentru care dosarul a primit un alt termen de judecată.
Din cauză că toţi martorii aveau ştiinţă că dosarul urma să se judece ieri, magistratul a dispus ca, la termenul următor, toţi să fie aduşi cu mandate.
„Viaţa liberă” a prezentat pe larg acest dosar, în care există o singură inculpată, Elena Buta, care se face responsabilă de o înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, cu un prejudiciu de 450.000 de lei şi 155.000 de euro.
Cazul se judecă la Tribunal, iar femeia şi-a recunoscut faptele. În toată această ţesătură, Elena şi-a atras fostul soţ, pe unchiul acestuia, cunoştinţe şi prieteni. Aproape toţi cei implicaţi şi-au pierdut casele, doar pentru că au vrut să o ajute.
Oamenii au crezut că la notariat se făceau acte prin care ei deveneau giranţii femeii. Într-un final s-a dovedit că ţintele erau casele lor, care o parte au şi fost vândute, una dintre acestea chiar consilierului juridic al unui notar.
Deşi faptele s-au petrecut între anii 2005 – 2007, dosarul a fost finalizat în ianuarie 2011, dar din multitudinea de nume care apar în rechizitoriu, doar cel al Elenei Buta a rămas, toţi ceilalţi s-au ales cu un alt dosar, care se află în cercetare la poliţiştii de la Investigare Fraude.
În ce îi priveşte pe notarii la birourile cărora s-au autentificat nişte acte pe baza cărora s-a ajuns la această pagubă, deşi au fost cercetaţi penal, au fost scoşi de sub urmărire.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.