Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Regizor prins în vamă cu cartușe de manevră

Un gălățean în vârstă de 26 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la intrarea în țară cu mai multe elemente de muniție. Tânărul a vrut să treacă granița pe la Vama Oancea, la volanul unei mașini înmatriculate în Republica Moldova, numai că la controlul autoturismului polițiștii i-au găsit, în cotiera banchetei din spate, 39 de cartușe de manevră ce nu fuseseră declarate inițial la controlul vamal. Bărbatul a avut o explicație inedită pentru muniția pe care nu ar fi avut voie să o tranziteze peste graniță.

"În legătură cu cele constatate, bărbatul a declarat că lucrează în industria cinematografică și că este de meserie asistent de regizor, iar cartușele de manevră găsite au fost uitate în autoturism, după ce au fost folosite la realizarea unui film artistic în Republica Moldova", au explicat reprezentanții STPF Galați. Până la lămurirea situației și în scopul verificării afirmațiilor șoferului, polițiștii i-au deschis acestuia dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, iar muniția a fost reținută pentru a fi predată polițiștilor de la Arme.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.