Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Jaf „la pont”, în casa vecinului

Situația s-a petrecut între doi tineri din localitatea Pechea, unul dintre ei reușind să-i provoace celuilalt o pagubă însemnată, care l-a împins să ceară ajutorul poliției. Păgubitul, un tânăr de 29 de ani, le-a spus oamenilor legii că a lipsit de acasă în noaptea de 8 spre 9 ianuarie și atunci persoane necunoscute i-au intrat în casă și i-au furat bunuri în valoare de aproape 8.000 de lei.
”Din verificările preliminare efectuate, polițiștii au stabilit că, în intervalul cuprins între 8 ianuarie 2023, ora 17,00 - 9 ianuarie 2023, ora 8,30, persoane necunoscute au escaladat gardul împrejmuitor al proprietății, iar apoi, prin forțarea ușii de acces, au pătruns în două camere ale imobilului de unde au sustras mai multe bunuri, bijuterii și electronice. A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de furt calificat”, a precizat Poliția Galați. În urma investigațiilor, polițiștii au dat de urma principalului suspect, un tânăr de 28 de ani, consătean cu păgubitul, care ar fi știut cu exactitate că acesta nu era acasă și asupra căruia au fost găsite o parte din valorile sustrase, respectiv, un laptop, un navigator auto, un ceas de mână și o pereche de căști wireless. Suspectul a fost reținut și va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați cu propunerea unei măsuri preventive. 


Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.