Pește fără acte și nave fără echipaj. „Curățenie” pe Dunăre înainte de prohibiție
La început de martie, cu câteva săptămâni înainte de debutul perioadei de prohibiție la pescuit, poliția a luat la puricat tot ce mișcă pe Dunăre, de la pescari la nave acostate în Portul Galați. Sute de kilograme de pește și aproape o mie de țigări au fost confiscate pentru că cei care le dețineau sau le comercializau nu aveau documente.
Mai mulți pescari din zona Galațiului au fost lăsați fără rezultatul muncii în plin post al Paștelui. S-a întâmplat în urma unei razii ample a Poliției Transporturi Navale, care a descins pe Dunăre timp de două zile pentru a depista situațiile în care comercializarea peștelui se face în afara cadrului legal, cel puțin până la intrarea în prohibiție, pe 9 aprilie. Echipele de polițiști au identificat mai mulți pescari care aveau de vânzare pește și icre, printre ”fructele” Dunării regăsindu-se strecurate și mărfuri accizabile, ce urmau să fie vândute la negru, respectiv, țigări de contrabandă.
”În cadrul activităților desfășurate au fost depistate, în flagrant delict, patru persoane care transportau și ofereau spre vânzare, fără documente legale, 500 de kilograme de pește de diferite specii, respectiv, crap, șalău și știucă, 36 de kilograme de icre și 800 de țigarete, fără timbru de acciză a statului român, toate cele enumerate fiind estimate la 33.000 de lei. Întreaga cantitate de pește menționată mai sus, precum și cele 36 de kilograme de icre au fost ridicate, în vederea confiscării, fiind predate unei societăți comerciale de profil”, a precizat ag. șef pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. Cei patru pescari s-au ales cu dosare penale pentru deținere, transport și comercializare a peștelui fără documente legale, cercetările fiind continuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.
Nave fără echipaj, staționate în port
Nu doar comercializarea peștelui din Dunăre se face ”pe genunchi” la Galați, ci și transportul naval. Asta, dacă ar fi să luăm în considerare că, în perioada menționată, nu mai puțin de patru nave, acostate în Port Docuri Galați, au fost depistate fără echipajul minim de siguranță. La această concluzie au ajuns tot polițiștii care, împreună cu reprezentanți ai Căpităniei Galați, au verificat legalitatea transportului naval. Ca urmare a acestei constatări, care certifică într-o oarecare măsură că transportul pe Dunăre nu se face tocmai în condiții de siguranță optimă, atât timp cât navele nu îndeplinesc condiții minime de securitate la personal, au fost întocmite patru dosare penale pentru infracțiunea de punere în navigație a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranță. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, care va trebui să stabilească situația reală și cine se face vinovat de aceasta.





Cautati si mai departe cand incepe pohibritia ,cica da la scrumbie dar crapul prins in plasa si celelalte nu se iarta , se vinde pe sub mana ca de cine sta sa-i controleze si pe urma te miri de ce nu mai e peste in dunare.Acum la cautare si nimicire e novacul si sangerul, saci de peste se prinde dar
Ei na,uite că avem Poliție la Galați. Credeam că avem doar "Gardieni Publici". De acum putem dormi liniștiți...s-a terminat cu interlopii,hoții,proxeneții,șpăgarii etc.
Mergeti si pe siret, si pe canale.. ca plase sunt slava domnului.. vointa si implicare sa fie.
Nu este zi, dar mai ales seară în care să nu se braconeze pe Dunăre. Nu trebuie să fii polițist să știi că bărcile care se aud la adăpostul întunericului nu fac plimbări de agrement. Și mai ales, ce facem cu braconajul "legal" practicat de așa-zis angajați ai facultății de piscicultura, mână în mână