Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mită și instigare la delapidare. Dosarul „Tabla” merge mai departe, în judecata pe fond

Un judecător de la Instanţa supremă a dispus, marţi, începerea judecăţii pe fond în dosarul în care preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, la data faptelor ministru al Mediului, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi instigare la delapidare, după ce ar fi primit 22 tone de tablă de la un fost director al Combinatului Siderurgic Liberty Galaţi.

Magistratul a constatat legalitatea sesizării instanţei, administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală, precum şi a rechizitoriului întocmit de DNA şi a decis că poate începe judecata pe fond. Același judecător solicitase procurorilor, în urmă cu trei luni, să îndrepte mai multe nereguli din dosar şi să fie refăcut rechizitoriul.
Costel Alexe a fost trimis în judecată de DNA în iunie 2022 pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare, alături de fostul director general al Combinatului Siderurgic Liberty Galaţi, Bogdan Grecu, acuzat de dare de mită, delapidare şi participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
În dosar mai sunt judecate şi alte persoane, printre care trei membri ai familiei lui Costel Alexe, respectiv fraţii săi, Mihai şi Florin Alexe, dar şi soţia Raluca Elena Alexe, de care actualul şef al CJ Iaşi ar fi divorţat în anul 2021, imediat după ce a fost pus sub acuzare de DNA, conform presei locale din Iaşi. Mihai, Florin şi Raluca Elena Alexe sunt acuzaţi de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
Conform DNA, la data de 6 aprilie 2020, Costel Alexe, în calitate de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, ar fi pretins, în mod direct, de la directorul combinatului siderurgic mai multe produse din tablă (tablă cutată, ţeavă pătrată, ţeavă rectangulară şi rulouri de tablă), bunuri în valoare de 99.956 lei, în schimbul alocării, cu titlu gratuit, către Liberty Galaţi, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi monitorizării măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme (haldă de zgură).
Produsele respective au fost transportate în localitatea Sculeni, unde familia Alexe deţine un domeniu de mai multe hectare, pe care se află o serie de clădiri.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Cristi Joi, 8 Iunie 2023 06:15 86.34.187.*** Link la comentariu

Va rog sa nu il mai stresati pe ,,domnul Presedinte''. Inca 7 ani si faptele se prescriu apoi PA! Multumim PNL! Sunteti niste minunati! Hai USL!

postat de Pintea Joi, 8 Iunie 2023 07:11 95.76.59.*** Link la comentariu

Cunoaste cineva rolul lui nicadan in poveste liberty - loby- certificate de sera?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.