Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bărbat arestat după ce şi-a bătut mama cu lopata

Cel care a ajuns după gratii pentru că a pus mâna pe o lopată contrar destinației uneltei de grădinărit este un bărbat de 41 de ani, din comuna Măstăcani. Cea care a suferit de pe urma gestului individului certat cu legea și bunul-simț este chiar mama acestuia, o femeie de 63 de ani, care a ajuns, zilele trecute, în spital, după ce fiul agresiv a lovit-o cu sălbăticie, pe tot corpul, cu o lopată. Totul s-a petrecut în gospodăria femeii, scandalul fiind aplanat de un echipaj de poliție, chemat prin 112. Agenții au găsit-o pe mamă plină de vânătăi pe brațe și pe picioare, starea acesteia fiind atât de gravă, încât a fost nevoie de ajutorul Ambulanței.
"Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că în aceeași zi, cu puțin timp înainte de apelul la 112, un bărbat, cu vârsta de 41 de ani, și-ar fi lovit mama, o femeie de 63 de ani, cu o lopată peste corp, în timp ce aceștia se aflau în curtea proprie. Femeia, care prezenta urme de violență la nivelul membrului superior stâng și a membrului inferior drept, a fost preluată de un echipaj medical de ambulanță și transportată la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor, pentru acordarea de îngrijiri medicale", a precizat ag. șef pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.
Fiul agresiv, găsit și el la fața locului, a fost luat la audieri, la capătul acestora fiind reținut pentru 24 de ore. În fața dovezilor, procurorul a decis să solicite arestarea preventivă, propunere admisă de Judecătoria Tg. Bujor, pentru o perioadă de 30 de zile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.