Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bălan Tănase - „Stabilitatea”, în arest!

Gălăţeanul Bălan Tănase (52 de ani) le-a dat ceva de furcă agenţilor de la Biroul „Urmăriri” din cadrul Serviciul  Investigaţii Criminale - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi. Reamintim, pe scurt, cine a fost şi ce a făcut – penal – acesta.

În perioada noiembrie 1998 – octombrie 2.000 a fost preşedintele cooperativei de Credit „Stabilitatea” Galaţi şi a aprobat 55 de credite în regim de subdobândă şi dobândă nulă, în contradicţie cu hotărârile luate de consiliul de administraţie. 

A făcut investiţii din banii deponenţilor; a virat către Fundaţia Judeţeană pentru Tineret 280.900 lei şi a constituit depozite bancare din banii deponenţilor; a făcut cheltuieli de protocol şi sponsorizări prin încălcarea prevederilor legale.

În final, a cauzat Cooperativei de Credit Banca Populară „Stabilitatea” un  prejudiciu de 416.704,014 lei, păgubind, totodată,  364 de deponenţi cu suma de 1.290.005,071 lei.

În total, a fost vorba de o „gaură” uriaşă făcută prin mai multe acte materiale, la intervale scurte de timp, în sumă de 1.806.709,0857 lei.

Mai mult, în aceeaşi perioadă, a omis cu bună ştiinţă înregistrarea în contabilitate a veniturilor din dobânzi în sumă de 28.934,161 lei. Dar n-a fost vorba numai de aceste capete de acuzare.

Cert este că Bălan Tănase a fost condamnat mai întâi, în 2005, la 4 ani de închisoare, apoi la 9 ani şi 6 luni, dar a fost pus la dispoziţia organelor judiciare din România abia la data de 20 august 2010, fiind adus din Italia şi „depus” iniţial, ca pe un trofeu mult râvnit, la Arestul Central Bucureşti.

Mai bine mai târziu decât niciodată, nu-i aşa?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
ŞD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.