Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Surdo-muți din Galați, exploatați pentru ajutoare sociale în Italia

Cercetările într-un dosar cu subiecți mai puțin obișnuiți în anchetele de crimă organizată au culminat cu descinderi la Galați, la finele săptămânii, polițiștii și procurorii DIICOT fiind pe urmele unei rețele care se ocupa cu exploatarea persoanelor cu dizabilități. Interesant este că membrii grupării anchetate pentru trafic de persoane și șantaj sunt, la rândul lor, oameni cu deficiențe.

Ancheta în dosarul care vizează activitatea unei grupări despre care procurorii DIICOT susțin că ar fi formată din persoane cu deficiențe de auz și de vorbire vizează fapte petrecute în urmă cu șase ani, nucleul fiind localizat în București. Mai exact, în Gara de Nord, loc de unde surdo-muții organizați își recrutau victimele, tot din rândul persoanelor cu aceleași probleme, care ajungeau în Capitală cu diverse probleme. Inițial, "ca între frați de suferință", recruții erau convinși să muncească, fiind urcați în trenuri și obligați să vândă diverse obiecte. Numai că banii nu ajungeau la ei, ci la exploatatorii care i-ar fi supus ulterior la amenințări, șantaj și chiar i-ar fi împiedicat să se miște conform propriei voințe.
"Suspecții au racolat persoanele vătămate, surdo-mute, din perimetrul Gării de Nord și le-au constrâns să comercializeze diverse obiecte, în trenuri, ulterior însușindu-și în totalitate sumele astfel obținute. În situația în care  persoanele vătămate au refuzat, au fost amenințate, date jos din trenuri și puse în imposibilitatea de a desfășura activități conform propriei voințe. De asemenea, gruparea infracțională organizată a adăpostit victimele într-o garsonieră de câțiva metri pătrați, situată în apropierea Gării de Nord, și prin constrângere morală și sau fizică le-au determinat să realizeze zilnic activități de comerț, pe diverse curse feroviare, sumele astfel obținute fiind însușite aproape în totalitate de membrii grupării", au precizat procurorii DIICOT București, care anchetează dosarul.

Ajutoare cu acte false

Potrivit investigatorilor, activitățile grupării nu s-ar fi limitat la atât. Sub imperiul constrângerilor, dar și profitând de nevoia de bani a celor exploatați, acestora li se promitea că vor fi ajutaţi să obțină acte false pentru a beneficia de ajutoare sociale în Italia. Prețul "ajutorului", 5.000 de euro de persoană. "În fapt, sumele de bani astfel obținute de la statul italian au fost însușite, în totalitate, de grupul infracțional organizat", au completat anchetatorii, care au ajuns pe urmele mai multor persoane exploatate, atât în București, cât și în Galați, Timiș și Ialomița.
Mai multe persoane, suspecți, martori și victime, au fost duse la audieri în urma celor șase descinderi care au avut loc sâmbătă, 24 iunie. La finalul acestora, procurorii vor decide ce măsuri vor lua vizavi de cei suspectați de comiterea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane, șantaj și fals material în înscrisuri oficiale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Nu va lasati prostiti ... Duminică, 25 Iunie 2023 16:28 108.245.201.*** Link la comentariu

Evitati cersetorii de orice fel , nu dati bani ca asa incurajati si sustineti mafioti din umbra care exploateaza acest fel de persoane cu nevoi speciale . Cersetorii sunt peste tot in UE si Ro ,etc...si sunt organizati de indivizi suspecti care le i-au banii primiti de la trecatorii naivi , creduli

postat de Iancu Jianul Duminică, 25 Iunie 2023 20:53 5.13.169.*** Link la comentariu

Este o firma din Targul Mures MANA IN MANA cu ghestatul roman... ce trimite la semisclavie lin "GHERMANIA"! Greu mai scapi de acolo fara limba De, En si bani de plecare! Locatia este chiar aproape de sediul AJOFM.... te costa actele interviul si drumul cam 1700 Ron. Ajungi la abatoarele de carne

postat de Gigel Luni, 26 Iunie 2023 04:23 5.13.147.*** Link la comentariu

Injurati cersetorii de prin alte stata in romana sa vedeti cu vi se raspunde.

postat de Popovici Luni, 26 Iunie 2023 04:24 5.14.145.*** Link la comentariu

În Timișoara, în marea majoritate a intersecțiilor cu sens giratoriu, la nivelul șoferului sunt montate tăblițe supervizibile,, Azi cerșetor, mâine infractor! ''. Nu trebuie sa ii abandonam, dar nici sa ii încurajăm.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.