Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Minoră împușcată în cap de fratele mai mare

Incidentul a avut loc zilele trecute, într-o gospodărie din Cavadinești, unde minora, în vârstă de 16 ani, locuia cu concubinul ei. Fratele, cu 11 ani mai în vârstă, a dat năvală peste ei în miez de noapte și a agresat-o pe fată, împușcând-o în cap cu un pistol cu bile. Concubinul a fost cel care a sunat la poliție și a cerut ajutor. În baza sesizării, polițiștii Postului de Poliție Bălășești s-au deplasat la fața locului iar, în urma cercetărilor efectuate, a reieșit că fata, în vârstă de 16 ani, ar fi fost agresată de fratele ei, de 27 de ani, care ar fi tras cu un pistol tip airsoft, după ce, în prealabil, împreună cu alte trei persoane, ar fi pătruns, fără drept, în curtea domiciliului ei. Tânăra a refuzat să fie consultată de un echipaj medical de specialitate, iar polițiștii, în urma evaluării riscului, au emis un ordin de protecție provizoriu”, a precizat cms. șef Cristina Tatulici din cadrul IPJ Galați.
În urma mai multor descinderi care au avut loc ulterior la domiciliile celor patru tineri acuzați că au dat buzna în casa celor doi, polițiștii au descoperit arma folosită de fratele agresor. Suspecții au fost duși la audieri, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu și violență în familie. Fratele minorei a fost reținut și urmează să fie dus în fața unui procuror pentru luarea unei măsuri preventive, în timp ce amicii săi, care l-au însoțit, sunt cercetați în stare de libertate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Masca Vineri, 4 August 2023 06:04 95.76.37.*** Link la comentariu

Politia nu se sesizeaza ca fata este minora iar acel baiat profita de ea la umbra concubinajului? Orice act sexual comis de o persoană adultă cu un minor pana la varsta de 16 ani inclusiv se va considera viol şi se va pedepsi cu închisoarea de la 7 la 12 ani

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.