Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Șoferii beți care ucid în trafic nu mai scapă de pușcărie. Dreptate tardivă pentru victimele „zmeilor” de pe șosele

Continuă campania de informare pe tema recentelor modificări ale Codului Penal în ceea ce privește consecințele legale ale consumului de alcool și droguri de către conducătorii auto implicați în accidente mortale

Suspendarea executării pedepselor în cauzele de ucidere din culpă care îi vizează pe șoferii care se urcă beți sau drogați la volan ori fără permis de conducere și provoacă accidente mortale nu mai este posibilă. Grație noilor modificări legislative, cei judecați pentru astfel de fapte nu mai au șansa să fie iertați cu aplicarea unui termen de încercare și vor trebui să stea după gratii, conducerea fără permis sau sub influența alcoolului ori a drogurilor fiind apreciate, de drept, ca acțiuni premeditate care au dus la producerea accidentului soldat cu decesul victimei. 

”Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 213/2023, nu mai poate fi dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru infracțiunea de ucidere din culpă, dacă aceasta a fost săvârșită ca urmare a conducerii unui vehicul fără permis de conducere valabil sau a conducerii unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise”, punctează cms. șef Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, instituție care, alături de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, continuă campania de informare în rândul șoferilor prin materiale promoționale, cât și recomandări specifice.
Conform legii, șoferii care, aflați sub influența alcoolului sau fără permis de conducere, provoacă accidente rutiere soldate cu decesul unei persoane, riscă închisoarea între doi și șapte ani. Pentru că procedura generală permite suspendarea executării pedepselor de cel mult patru ani, aplicate efectiv, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 213/2023, majoritatea instanțelor de judecată adoptaseră această practică unitară a scutirii, aplicând sentințe mult sub limita maximă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Gigel Luni, 7 August 2023 17:28 5.13.154.*** Link la comentariu

Asa trebuia sa fie de la inceput.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.