Fără permis, a luat mașina să-i încarce bateria
Acumulatorul mașinii se poate încărca și fără a deplasa vehiculul! A aflat-o pe pielea lui și cu prețul unui dosar penal care i-ar putea aduce cel puțin un an de închisoare, un tânăr de 18 ani, din județul Galați, depistat în trafic de un echipaj de poliție, la volanul unei mașini.
Agenții care l-au oprit la Negrilești au aflat rapid că nu are niciun fel de permis de conducere, însă tânărul a avut o explicație care a dovedit că nu doar șofatul fără carnet era singurul lui ”păcat”.
”Tânărul a declarat că ar fi luat cheile autoturismului tatălui său care este plecat din localitate, pentru a conduce pe o distanță mică cu scopul de încărca bateria mașinii”, au explicat reprezentanții IPJ Galați. Cele două situații l-au adus pe tânărul care a exclus varianta încărcării bateriei printr-o simplă ”cheie pe loc” să fie posesor de dosar penal pentru furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.