Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Puşcărie în Italia pentru faptă din România

Florin Oană, cel care şi-a înjunghiat soţia însărcinată sub ochii îngroziţi ai copiiilor, femeia rămânând paralizată, a rămas să facă 13 ani şi 6 luni de puşcărie, iar de curând s-a adresat Tribunalului cu o contestaţie la executare, dorind să i se recunoască două luni de zile de arest, făcute în Italia atunci când a fost prins şi extrădat în România.
În aprilie 2010, din cauza geloziei, Oană şi-a înjunghiat nevasta însărcinată în cinci luni, nepăsându-i că în casă erau şi cei doi micuţi ai lor. Elena plecase de acasă cu tot cu copii din cauza bătăliilor pe care le primea de la Florin. Ea s-a refugiat la mama ei. Florin a năvălit în casă a înjunghiat-o, secţionându-i măduva spinării, iar de furia lui nu a scăpat nici soacra lui. După toate câte a făcut, individul a fugit. În absenţă, el a fost acuzat de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav, dar şi de vătămare corporală. Oană Florin a fost „lipsă la apel” pe tot parcursul procesului care s-a desfăşurat la Tribunal. Când dosarul a ajuns la final, la Curtea de Apel, în calea de atac, Oană a fost prins şi adus în ţară. Deşi avea calea recursului la Înalta Curte, el nu l-a declarat, astfel că sentinţa Curţii de Apel Galaţi, prin care pedeapsa i-a fost majorată de la 11 ani la 13 ani şi 6 luni, a rămas definitivă. Se pare că Oană, pentru ceea ce a făcut în România, a fost prins în mai 2011 în Italia şi reţinut în vederea extrădării până prin iulie 2011. Judecătorii Tribunalului Galaţi, acolo unde a avut contestaţia la executare, au decis zilele trecute să-i recunoască perioada închisorii din Italia, care se va deduce din întregul numărului anilor de puşcărie pe care trebuie să-i execute.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MF

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.