Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Reorganizarea poliţiei rurale loveşte în dosarul vărului lui Bute

Pentru că Postul de Poliţie din Pechea a fost desfiinţat nu a avut cine să-l aducă pe Gelu Bute la proces. După cum a decis instanţa în urmă cu câteva săptămâni, dosarul agresiunii lui Bute, vărul celebrului pugilist s-a separat. Pentru cei care l-au bătut, băgându-l în spital, cazul deja s-a judecat. Pentru Bute, care este şi el inculpat, acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, dar şi de lovire sau alte violenţe, procesul a rămas să se judece pe 2 noiembrie. Cei cinci şi-au primit deja pedeapsa, patru fiind deja liberi după ce s-au ales cu câte doi ani cu suspendare, iar un altul, care a primit aceeaşi pedeapsă, dar mai avea o alta de un an cu suspendare, va rămâne în Penitenciar trei ani, potrivit sentinţei Tribunalului. De precizat este că toţi cei cinci au mers pe o recunoaştere a faptelor, aşa cum au fost stabilite de procurori, lucru ce a dus la scăderea cu o treime a pedepselor ce li s-ar fi cuvenit. Pentru că a lipsit la termenul când s-a dispus separarea dosarelor, pentru a se asigura de prezenţa lui, judecătorul a decis ca Postul de Poliţie din Pechea să pună în aplicare mandatul de aducere al lui Gelu Bute. Nimic deosebit, până aici, numai că nimeni nu a luat în calcul detaliile tehnice şi anume că respectiva instituţie a intrat în „ghearele” reorganizării, fiind acum arondată la Secţia 2 Smârdan. Ca urmare, Bute nu a fost prezent la propriul lui proces, iar magistratul a dat un nou termen.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MF

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.