Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dreptate între expertize, uitare și prescripții. Doi copii așteaptă de un an ca Justiția să le răzbune mama

Pe 15 februarie, se va împlini un an de la tragedia care a înroșit DN 25, la ieșirea de pe podul de la Traian, comuna Braniștea. O femeie își pierdea atunci viața după ce mașina condusă de soțul ei a fost lovită de un bolid la volanul căruia se afla un șofer băut și cu permisul suspendat. Doi copii care își așteptau părinții acasă au rămas orfani de mamă. Șoferul aparent vinovat a ieșit din arest după șase luni, iar dosarul încă stă pe masa procurorilor. 


Tragedia care i-a avut în centru pe Gabriela Prisăcaru, pe de pe o parte, o gălățeancă de 43 de ani care se întorcea acasă cu soțul ei, Adrian, (42 ani), și pe Nalli Umut Emre (30 ani), un șofer care nu ar fi trebuit sub nicio formă să se afle la volan, s-a petrecut în seara zilei de 15 februarie 2024. Peste cinci zile se va împlini un an de la fatidicul episod petrecut la ieșirea pe podul de la Traian, unde Skoda în care se aflau cei doi soți a fost lovită frontal și deosebit de violent de Maybachul condus de fiul unui cetățean turc cu afaceri în Galați. Polițiștii au consemnat atunci că autoturismul condus de turc se afla într-o depășire neregulamentară și că Adrian Prisăcaru s-ar fi trezit cu bolidul în față, pe sensul lui de mers, neavând nici timp și probabil nici loc să mai evite coliziunea în siguranță. Soția sa, Gabriela, secretară la Sc. Gimnazială nr. 43 din Galați, a murit pe loc, iar el a fost extrem de grav rănit, fiind ulterior transportat în stare critică la București. Alte cinci persoane, patru bărbați și un copil, au ajuns cu el la spital, fiind victime în coliziunea în care a mai antrenat o mașină. Acasă la familia Prisăcaru au rămas doi băieți. Unul dintre ei, în clasa a opta, se afla la acel moment în fața unui important examen al vieții, urmând să intre la liceu.

Șoferul Emre, băut și fără permis

Primele cercetări făcute de poliție au arătat o situație extrem de complicată pentru șoferul de naționalitate turcă. Analizele de sânge la care acesta a fost supus au artătat o concentrație de alcool de 1,69 la mie la prima probă și de 1,40 la mie, la a doua. Permisul de conducere îl avea la poliție, ca efect a unei abateri contravenționale anterioare, pentru care primit o amendă și pe care tocmai o contestase în instanță, dând Poliția în judecată. Sub noi acuzații de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și conducere cu permisul suspendat. Toate sub incidența legii ”Anastasia”, proaspăt intrate în vigoare, care prevede aplicarea pedepsei închisorii cu executare în cazul șoferilor care provoacă accidente mortale aflați fiind sub influența drogurilor și sau/alcoolului. 

Arestat șase luni, pus în libertate

Cercetările în dosarul ajuns pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați au permis eliberarea șoferului turc. Asta deoarece un inculpat nu poate fi ținut în arest pentru acele fapte mai mult de șase luni dacă nu a fost trimis în judecată. Lucru care nu s-a întâmplat, procedurile extinzându-se cu mult peste această limită. Astfel în iulie, Tribunalul îi admitea lui Nalli Umut Emre contestația la prelungirea arestării preventive și îl trimitea acasă, în arest la domiciliu. Nu a stat decât o lună în această formă de privare de libertate, pentru că în august era liber, sub control judiciar. 

Dreptatea se face greu pentru ”fețele spălate”

Numărul mare de victime și de acuzații tergiversează și mai mult cercetările, anchetatorii prevalându-se de necesitatea administrării cât mai multor probe - martori, expertize tehnice, diverse cauze personale sau juridice care țin de inculpați, etc - pentru a amâna trimiterea în judecată a unor astfel de dosare.
O asemenea situație s-a văzut, spre exemplu, în cazul accidentului din ziua de Paște, în 2018, în care un preot din Independența a provocat un accident mortal, cu trei persoane decedate și altte patru rănite grav. A fost  trimis în judecată după un an, iar procesul a durat mai bine de patru ani.
Și mai mult a așteptat însă să fie judecat Cătălin Chelu junior. Trei ani au durat cercetările în dosarul în care fiul fostului om de afaceri, pe atunci deținător de permis de numai șapte luni, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă după ce a intrat cu viteză, la volanul unui bolid, într-o intersecție din Țiglina 1.  Alți doi ani au fost necesari pentru o primă condamnare, la aceştia adunându-se un an în care Curtea de Apel a decis că Chelu jr. să primească trei ani de închisoare cu suspendare. Într-o atare situație, în care pe lângă demersurile procedurale greoaie, avem de-a face și cu un posibil conflict legislativ între prevederi care, pe de o parte, îngreunează soarta inculpaților - Legea ”Anastasia” - iar pe de altă parte le oferă portițe de a scăpa sau măcar temeiuri să tragă de timp - o decizie a Curții Supreme prin care trebuie dovedit că un consum de substanțe stupefiante influențează capacitatea de a conduce - cei care au de suferit din cauza efectelor unor iresponsabili ai șoselelor (răniți grav sau urmași) așteaptă mult și bine să li se facă dreptate și să obțină, măcar moral, o recunoaștere a prejudiciilor care, în unele cazuri, nu mai pot fi oricum reparate. 

În următoarele ediții ale ”Vieții libere” vom reveni cu diverse exemple în care Justiția așteaptă să fie înfăptuită în cazuri în care zeci de oameni au avut de suferit, au fost schingiuite destine, statul a cheltuit bani pentru anchete anevoioase care au durat poate ani de zile și au antrenat forțe importante. Cazuri în care multe fapte deja s-au prescris, în care cei vătămați nu mai au interes sau așteptări să se facă dreptate, unde infractorii sunt liberi, fie să își continue viețile, fie să comită alte și alte fărădelegi, unele neștiute, altele de o gravitate ce ar putea fi împiedicată cu pedepse aspre și la timp aplicate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

10 comentarii

postat de Quaestio Duminică, 9 Februarie 2025 22:26 86.124.202.*** Link la comentariu

Uite d'aia pe rromi ii apuca rasu' cand aud de dreptate-justitie-tribunal .

postat de D Duminică, 9 Februarie 2025 23:00 188.26.124.*** Link la comentariu

Calitatea actului de justiție este la un nivel minim, iar "cel mai bine îmbrăcat câștiga". Trebuie schimbat modul de selecție și introdusa raspunderea magistraților, pentru a mai avea o mică șansă.

postat de eu Luni, 10 Februarie 2025 04:34 46.97.170.*** Link la comentariu

oar Calin Georgescu ne mai scapa de judecatile penale

postat de Aderin Luni, 10 Februarie 2025 05:34 86.124.201.*** Link la comentariu

Scurt: avem o justiție care nu-și face treabă și pe deasupra este și corupă. Rușine.

postat de Ekow _||_ Luni, 10 Februarie 2025 05:40 5.13.147.*** Link la comentariu

Încă o data justiția din România își arată fața coruptă și putreda.

postat de Gigel Luni, 10 Februarie 2025 06:07 5.13.193.*** Link la comentariu

Din pacate legea sta in calea dreptatii uneori.

postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit Luni, 10 Februarie 2025 07:12 128.127.118.*** Link la comentariu

lergealui Vlad Țepes.fiecare să-și fie propriul judecător ,și singur să hotărască dacă va sta intre oameni sau va iesi din rândul lor înalțânduse pre sine în jupâneasa Carpena,adusă din Slatina.

postat de Gigel Luni, 10 Februarie 2025 12:00 5.13.193.*** Link la comentariu

Cotizantule iti garantez ca nu se va pedepsi nimeni daca ii lasi la latitudinea lui.

postat de Fredi Luni, 10 Februarie 2025 15:42 84.232.140.*** Link la comentariu

Inamovabila justitie, cu concursu careia destui magistrati au pus umaru, la muitiplele jafuri ce sau facut cu industria tarii, padurile tarii, imobililor tarii ce au ajuns pe mana infractorilor,,,sal

postat de Cernea Marți, 11 Februarie 2025 13:20 5.13.155.*** Link la comentariu

Justiția are treaba, sa și păstreze pensiile speciale și sa apere infractorii.politizata la maxim. Cetățenii nu au justiție. Și asta ptr ca noi le permitem.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.