Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Șoc și revoltă după decizia finală într-un accident mortal. Ce a decis Curtea de Apel

Pe 13 februarie, magistrații Curții de Apel Galați au dat verdictul final în dosarul în care Doru Adrian Nica, fost șef al Serviciului Marketing-Editură din cadrul Centrului Cultural "Dunărea de Jos", a fost judecat pentru ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului. Condamnat cu executare, inculpatul a atacat sentința Judecătoriei, la fel ca și rudele victimei, total nemulțumite și de pedeapsa aplicată șoferului, și de despăgubirile acordate.

9 octombrie 2023 a fost ziua în care Elena Radu (68 ani), din Galați, murea pe trecerea de pietoni de la Bănci, spulberată fiind de mașina condusă de Doru Nica Adrian, la acel moment șef al Serviciului Marketing-Editură din cadrul Centrului Cultural "Dunărea de Jos".

Plecat de la serviciu, în timpul programului, șoferul se afla în stare de ebrietate, cum aveau să consemneze anchetatorii și nu a oprit la culoarea roșie a semaforului, lovind-o în plin pe femeia care încerca să traverseze regulamentar. Accidentul s-a produs sub incidența legii ”Anastasia”, astfel că procesul care a urmat la Judecătoria Galați s-a finalizat cu o condamnare cu executare în primă instanță și cu despăgubirea rudelor victimei, șapte la număr, care se constituiseră părți civile în proces.

Un procent infim din ceea ce au cerut urmașii Elenei Radu, respectiv un total de 130.000 de euro, urmau să fie plătiți de firma de asigurări către soțul, fiica și nepoții defunctei. Mai mult decât despăgubirile, pe care le-au considerat simbolice și imorale, rudele femeii moarte s-au arătat indignate de pedeapsa de 2 ani și 10 luni de închisoare cu executare, pronunțată de instanță.

Curtea a dat cu o mână și a luat cu alta

Nici Nica nu a stat cu brațele încrucișate la aflarea primei sentințe și a încercat să mai reducă din pedeapsă, atacând, alături de rude, hotărârea Judecătoriei. Pe 13 februarie, Curtea de Apel a admis, oficial, apelurile rudelor și a majorat cu câte 10.000 de euro despăgubirile acordate soțului și respectiv fiicei femeii, și cu 15.000 de euro pe cele acordate unui nepot.

A ”luat” însă de la alți trei nepoți câte jumătate din sumele acordate inițial, astfel că aceștia vor trebui să se ”mulțumească” după pierderea fulgerătoare și nedreaptă a bunicii cu câte 5.000 de euro. Apelul lui Nica a fost însă respins, astfel că el va trebui să execute sentința dată de prima instanță.

Soțul extrem de bolnav a rămas singur

Decizia i-a nemulțumit pe urmașii Elenei Radu. Din Italia, țară unde este stabilită de 20 de ani, și unde a aflat vestea teribilă, fiica femeii ne-a transmis că întregul proces a fost o formalitate, în care ei, ca urmași și părți vătămate, nu ar fi fost luați prea mult în seamă. Cu atât mai mult cu cât șoțul femeii, un bărbat de 70 de ani, cu multiple probleme de sănătate, a rămas singur, fără cea care avea grijă de el.

”Tatăl meu are Alzheimer, diabet și patru by-pass-uri. Nu poate locui și nu se poate îngriji singur. Era total dependent de mama. L-am adus în Italia pentru a putea avea grijă de el aici, dar costurile sunt foarte mari, pentru că are nevoie de spațiu și supraveghere continuă. A trebuit să îi iau un apartament. Toate acestea costă foarte mult, la fel ca și tratamentul permanent pe care trebuie să îl ia. De nimic din toate acestea nu s-a ținut cont în instanță. Nici nu am fost lăsați să vorbim. A contat doar că domnul acela era director și a făcut ceva pentru comunitate. Considerăm că nici pedeapsa și nici despăgubirile nu acoperă nici moral, nici financiar ceea ce s-a întâmplat, așa că vom merge pe calea unui recurs în casație”, ne-a transmis Sorina Vlasie, fiica femeii decedate.

Reamintim că testele făcute de polițiști, imediat după accident, și mai apoi de medicii legiști, au arătat că Doru Adrian Nica avea concentrații de alcool de 0,57 la mie în aerul expirat, respectiv de 1,41 la mie în sânge în momentul în carea pătruns pe ”roșu”. A fost arestat inițial, și mai apoi plasat sub control judiciar, până la pronunțarea sentinței definitive.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

13 comentarii

postat de Cornel Miercuri, 26 Februarie 2025 17:30 86.124.203.*** Link la comentariu

JUSTIȚIA ROMANĂ, LIPSĂ DE RESPECT FAȚĂ DE NOI MURITORII DE RÎND, ÎN SCHIMB BARONII, INTERLOPII, ROMII, POLIȚIȘTII, POLITICIENII DE VAZĂ ETC - AU JUSTIȚIE APARTE- RUȘINE LOR!

postat de Amica Miercuri, 26 Februarie 2025 17:47 89.137.229.*** Link la comentariu

Nica?

postat de D Miercuri, 26 Februarie 2025 18:12 188.26.124.*** Link la comentariu

Trebuie introdusa imediat răspunderea magistraților și instituit un organism de control independent, care să elimine din sistem toți magistrații corupți.

postat de Fraier de Galati Miercuri, 26 Februarie 2025 19:54 86.124.202.*** Link la comentariu

Jalnică justiție.... Rușine să le fie.

postat de Florin Miercuri, 26 Februarie 2025 20:33 46.97.176.*** Link la comentariu

Dacă furăm din curtea unui om câțiva saci cu porumb și vaca acestuia iar proprietarul ne surprinde îi dăm un branci și alunecă după care își rupe piciorul vom primi 2 ani pentru tâlhârie. Comparati și

postat de Omu Păiangăn Miercuri, 26 Februarie 2025 23:56 86.124.200.*** Link la comentariu

La pușcărie, bețivule!

postat de Galatean Joi, 27 Februarie 2025 04:58 86.124.202.*** Link la comentariu

Iaca, sunt 3-4 "justițiari" care nu prea sunt de acord cu criticile noastre față de justiție.... Ba, ce jigodii sunteți ...

postat de degetel Joi, 27 Februarie 2025 07:08 5.13.183.*** Link la comentariu

Stramutati procesul, aici sunt judecatori corupti, care ii favorizeaza pe cei vinovati. vedeti articolele din presa despre judecatorii galateni

postat de caddy Joi, 27 Februarie 2025 07:26 89.238.225.*** Link la comentariu

mergeti in continuare cu psd,pnl,usr,ursula,ciolacu,bolojan,udmr

postat de Quaestio Joi, 27 Februarie 2025 07:32 86.124.202.*** Link la comentariu

1000 de judecatorii - 1000 variante de Dreptati ...pana cand n-a mai ramas nimic din ea . Cam asta e Starea Dreptatii .

postat de Statul de Drept Esuat Joi, 27 Februarie 2025 07:36 83.103.186.*** Link la comentariu

Justitia din Romania este precum pescuitul sportiv: prinde pupa si da drumul!!

postat de Iancu Jianul Joi, 27 Februarie 2025 10:13 5.13.175.*** Link la comentariu

Daca traia Ceausescu, asta este executat in nici o luna! Rusine INJUSTITIEI ROMANE! Cu atata rautate, ma mir ca se mai face ziua - Florin Piersic

postat de Ionel Sâmbătă, 1 Martie 2025 10:38 89.136.187.*** Link la comentariu

Atata timp cat justitia este condusa politic nu avem nicio sansa la dreptate si la legi corecte!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.