Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Executorul Viţelaru şi asociatul său au pierdut o primă bătălie

 

Executorul judecătoresc Dumitru Viţelaru şi asociatul său Vicenţiu Vasiliu, acuzaţi de abuz în serviciu, au cerut, printre altele, ca dosarul lor penal să se întoarcă la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Vineri, judecătorii Curţii de Apel au respins sesizările celor doi inculpaţi, astfel că procesul va continua la această instanţă, pe 29 noiembrie.

Viţelaru şi Vasiliu au fost trimişi în judecată anul acesta, în aprilie. Procurorii Parchetului Curţii de Apel au arătat că, în mai 2010, un gălăţean din localitatea Vânători şi-a dus un tractor la reparat într-un sat din Vrancea, dar nu a mai avut bani ca să achite lucrările făcute la utilajul său. Pentru că avea nevoie de tractor, proprietarul ar fi apelat la un subterfugiu, mai arată procurorii. Acesta ar fi încheiat un contract de consultanţă cu o firmă din Galaţi, care i-a cerut apoi executorului să-i restituie tractorul, în baza unui contract de garanţie mobiliară. „Deşi nu avea competenţa teritorială de a efectua executarea, învinuitul Viţelaru a semnat şi ştampilat un formular, apoi i-a dat dispoziţie lui Vincenţiu Vasiliu să ridice tractorul”, a precizat procurorul de caz în rechizitoriul care a fost contestat de cei doi inculpaţi, fără ca instanţa să le dea însă dreptate. Procesul este abia la început şi rămâne de văzut care va fi cursul său.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MF

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.