Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zile, a dat curs cererii acestuia de a fi pus în libertate.

Astfel, luni, 30 iunie, instanța de drepturi și libertăți a decis revocarea măsurii arestării preventive, aplicate inițial de Judecătorie fostului paroh Aurelian Emil Oprișan și înlocuirea acesteia cu un control judiciar de 60 de zile. Această măsură îi va interzice preotului, din punct de vedere legal, să părăsească teritoriul României fără încuviințarea autorităților, să ia legătura cu victima și cu martorii din dosar și să-şi exercite funcția de cadru didactic. El va avea și obligația să se prezinte la poliție ori de câte ori este chemat. Decizia Tribunalului este definitivă.

Pe linie bisericească, preotul Oprișan a fost oprit de la slujire de către Arhiepiscopia Dunării de Jos.

În același timp, procurorul care l-a scăpat de acuzații în dosarul instrumentat la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor, Nicolae Valerian Cuzi, se află în continuare în arest, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, săptămâna trecută, contestația împotriva mandatului emis de Curtea de Apel București. Magistratul este cercetat pentru că ar fi distrus și falsificat o serie de probe cu greutate în dosarul deschis în urma reclamațiilor venite din partea unei eleve din Foltești, care îl vizau pe preotul profesor de religie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

9 comentarii

postat de Prof.Dr .Mihai Moraru Luni, 30 Iunie 2025 13:40 86.120.239.*** Link la comentariu

Nu doresc pieirea păcătosului,chiar popa daca este,sa înțeleg că fapta de viol nu reprezenta un pericol social sau ca banii și relațiile sunt peste respectul față de lege???

postat de X Luni, 30 Iunie 2025 14:20 178.138.99.*** Link la comentariu

Doamne ferește ce justiție avem. Dacă nici pentru acestă faptă nu ești arestat preventiv, atunci instituția trebuie să dispară și cu ea mulți magistrați care nu au ce cauta în sistem

postat de D Luni, 30 Iunie 2025 14:44 178.138.99.*** Link la comentariu

Aresteze procurorul care a instrumentat dosarul pe motiv că a ascuns probele care dovedeau violul și lași făptuitorul liber, este de noaptea minții.

postat de Quaestio Luni, 30 Iunie 2025 17:13 86.124.200.*** Link la comentariu

E cineva Socat ? E in linia 'normalitatii' si ...o alta stire din Viitor . Care reguli - care societate - care Civilizatie ?

postat de Popescu Luni, 30 Iunie 2025 18:45 86.122.11.*** Link la comentariu

Trebuie sa mai violeze?Nu e deajuns ce a făcut?Vedeți, dacă sa rugat de Sf Petru și Pavel!?Cuzi nu sa rugat, și...Pana la urma victima va fi vinovata.

postat de Iancu Jianul Luni, 30 Iunie 2025 21:02 5.13.130.*** Link la comentariu

Ar trebui de la anul sa nu mai platim TAXE deloc! Eu asa popor slab nu am vazut! Hipnoza colectiva! Daca viitoare sper sa fie de magistrat, si GARANTAT sa fie liber ca si acum! Nemernicilor!

postat de Spalati pe creier Marți, 1 Iulie 2025 01:10 108.245.201.*** Link la comentariu

Sunteti natiunea cea mai usor de manipulat si prostit .

postat de Laur Marți, 1 Iulie 2025 03:28 80.233.63.*** Link la comentariu

Este necesar și cât mai urgent sa mărim valoric pensiile speciale.Si încă odată micsorata varsta de pensionare.Inca o flegma de la înălțimea funcțiilor lor.

postat de proteste Marți, 1 Iulie 2025 05:47 5.2.209.*** Link la comentariu

Nu vreau sa generalizez, dar curvasareala in randul preotimi e acum normala. Cunosc un preot care mereu a are amante, si n-are nici o treaba nici o mustrare de constiinta dimpotriva , totul e ok.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.