12 ani de puşcărie pentru că şi-a ucis tatăl
12 ani de închisoare a primit Ionel Anton, care în luna septembrie şi-a ucis tatăl în bătaie. Constantin Anton, în vârstă de 73 de ani, a fost adus la Spitalul de Urgenţă din Galaţi, unde medicii au încercat să-i salveze viaţa. Bătrânul primise lovituri în zona capului, vârsta dar şi starea critică în care fusese adus nu i-au oferit omului nicio şansă.
Se pare că Ionel Anton, în vârstă de 39 de ani, s-a îmbătat, iar tatăl său i-a cerut să plece. Ccearta a degenerat, ajungându-se la crimă. În noiembrie, Ionel Anton a fost trimis în judecată pentru omor calificat. El a ales să-şi recunoască fapta aşa cum au prezentat-o procurorii în rechizitoriu, urmarea fiind că pedeapsa i s-a redus cu o treime. Decizia Tribunalului a venit în urmă cu câteva zile şi nu este defintivă, putând fi atacată la Curtea de Apel.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.