Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A cerut 300 de lei şi a primit patru ani de detenţie

Patru ani de puşcărie a primit fostul poliţist de la Rutieră, Ioan Talica, decizia fiind dată de curând de magistraţii Tribunalului. Facem precizarea că decizia mai are cale de atac, motiv pentru care omul va rămâne în libertate până când soluţia va rămâne definitivă.

Anul acesta, în aprilie, Talica Ioan, (fost Matei) a fost trimis în instanţă pentru luare de mită. El a fost acuzat de procurori că a cerut 300 de lei de la un individ ca să nu-l amendeze. Omul cu pricina a avut doar o singură vină – împingea un scuter. Maşinăria nu avea nici benzină, era şi defectă, iar bărbatul nu dorea decât să o depoziteze.

În ciuda acestui fapt, poliţistul a ţinut-o pe a lui, susţinând că-l va amenda pentru că l-a găsit fără cască, fără permis şi băut. Ca să scape de insistenţele omului legii, respectivul i-a întins 100 de lei, dar acesta i-a cerut să-i dea şi restul. S-au purtat o serie de „negocieri”, după care totul a ajuns la urechile poliţiştilor, care au demarat ancheta.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MF

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.