Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sac de droguri capturat de la o rețea de traficanți din Galați

Sac de droguri capturat de la o rețea de traficanți din Galați

Peste opt kilograme de substanță cristalină, considerată drog de mare risc și foarte căutată de către consumatorii din Galați, au fost retrase de pe piață, în urma mai multor acțiuni fulger ale polițiștilor de Crimă Organizată din Galați, Brăila și Vrancea. Aceștia au luat urma unei rețele ”tinere”, despre care spun că avea câteva luni de activitate pe piață, dar care reușise să plaseze cantități importante de substanțe stupefiante.

Cinci este numărul persoanelor avute în vedere de procurorii DIICOT în dosarul deschis pentru trafic de droguri de mare risc și operațiuni cu substanțe interzise, vizați fiind patru bărbați și o femeie din Galați, toți cu vârste cuprinse între 23 și 40 de ani. Aceștia ar fi intrat în vizorul poliției după ce au apărut informații că s-ar fi ocupat cu vânzarea de diferite substanțe, câștigând rapid clienți, deși nu ar fi acționat pe piață în această formulă decât de la sfârșitul anului trecut. Mai multe tipuri de droguri ar fi fost pe lista celor oferite de membrii rețelei, care le procurau, la rândul lor, de la alți dealeri.

”Din probele administrate a reieșit faptul că, în perioada decembrie 2025 - aprilie  2026, un bărbat, de 35 de ani, ar fi deținut și vândut, în mai multe rânduri, diferite cantități de droguri de mare risc și produse psihoactive, 2-MMC, 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, și 4-BMC. Investigațiile au reliefat că acesta ar fi procurat o parte din substanțele interzise de la un alt bărbat, de 39 de ani, prin intermediul altor două persoane. De asemenea, în cursul zilei de ieri (joi, 16 aprilie - n.r.), în cadrul a două acțiuni succesive, trei dintre persoane au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Galați, una dintre acestea în timp ce ar fi comercializat 100 de grame de amestec de substanțe cristalizate, 2-MMC, 3-CMC și 4-BMC, iar alte două, în timp ce ar fi deținut suma de bani obținută de la cealaltă persoană ca plată pentru substanțele interzise achiziționate pentru revânzare”, a anunțat DIICOT.

Percheziții cu surprize

Descinderile anchetatorilor la una dintre locațiile unde aveau informații că ar fi fost deținute cantități mari de droguri s-a soldat cu surprize. Femeia acuzată în dosar a încercat să scape de marfă, ascunzând în apropierea casei peste 70 de pachete de droguri. Din acest motiv, ea este acum cercetată și pentru sustragere sau distrugere de probe.

”În contextul perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate aproximativ opt kilograme de substanță cristalizată (drog de mare risc), împărțite în 78 de pungi vidate, obiecte purtând urme de substanțe susceptibile a fi droguri, sume de bani în lei și euro, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă. În încercarea de a evita găsirea mijloace materiale de probă în locuință, femeia cercetată în cauză ar fi ascuns 75 dintre pungile conținând substanțele interzise, acestea fiind descoperite în proximitate”, au completat anchetatorii.
În urma audierilor, procurorii DIICOT au decis reținerea celor patru bărbați și plasarea sub control judiciar a femeii. Suspecții vor fi duși în fața Tribunalului cu propunere de arestare preventivă penrtu 30 de zile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

8 comentarii

postat de Bine ca i-au gasit totusi Vineri, 17 Aprilie 2026 15:35 86.124.200.*** Link la comentariu

Daca se cumpara in draci case, apartamente, terenuri si masini scumpe si nimeni nu intreaba de unde sunt banii, vor gasi si mai multi saci.Altii au ani de treaba si nu ii prind,astia "retea tanara"...

postat de Bossoi Vineri, 17 Aprilie 2026 15:49 86.120.239.*** Link la comentariu

Limbă, iar ai trădat !

postat de Popa Oșlobanu Vineri, 17 Aprilie 2026 17:54 89.136.237.*** Link la comentariu

Sunt peste 30 de state care aplică pedeapsa cu moartea pentru traficul de droguri. De ce nu s-ar aplica și la noi? Am reduce semnificativ traficul și consumul stupefiantelor.

postat de Quaestio Vineri, 17 Aprilie 2026 18:49 86.124.202.*** Link la comentariu

Asta e Noua industrie si Noul Galati . Da' cine sa faca verificari - proprietati declarate/masini vs Venit ?

postat de cine sa auda?! Sâmbătă, 18 Aprilie 2026 05:50 89.137.225.*** Link la comentariu

Cristalele sunt rele rau.Buna treaba politia romana! Dar...in RO toate sunt "de mare risc".Statul,cel mai traficant,cauta monopol.Vizitati Targul de Cannabis zilele astea,in Spania,la ei nu e risc

postat de @Popa Sâmbătă, 18 Aprilie 2026 06:35 86.124.200.*** Link la comentariu

Pentru ca traim in UE, unde e cu drepturile infractorilor, UE iubeste infractionalitatea ca le furnizeaza bani multi. Victimele nu conteaza, ele cica sunt "aparate de lege".

postat de Eu Sâmbătă, 18 Aprilie 2026 13:47 173.245.207.*** Link la comentariu

in spania consumul de canabis e legal. dar nu vinzi. te inregistrezi consumator. e drog usor dar cristalele prajesc creierul in 2 saptamini. e crima sa vinzi.

postat de cine sa auda?! Duminică, 19 Aprilie 2026 07:23 89.137.225.*** Link la comentariu

Spannabis Bilbao 2026....Targ in toata regula,vinzi,cumperi,te informezi...si nu e nimic "drog de mare risc" ca in RO...Planeta evolueaza,oamenii isi deschid mintea,ochii, Romania doar (in)volueaza...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.