De după gratii, Boldea s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei
S-a prezentat la Curtea de Apel fără avocat, deoarece îl angajase pe deputatul Mihail Boldea. Magistratul l-a luat la întrebări pe inculpat, cu atât mai mult cu cât în două luni de zile nu a putut face nicio cercetare în acest dosar. Omul este acuzat de sfidarea organelor judiciare, faptă comisă în august 2009, împotriva unui procuror. Pentru asta a primit deja o condamnare, şase luni de închisoare, din partea Judecătoriei Galaţi. „În sfârşit, ţi-ai angajat şi tu avocat şi ţi l-a arestat DICOT-ul. Ţi-ai angajat altul?”, l-a întrebat ieri magistratul pe individ. „Nu, de asta am şi venit la dumneavoastră, să vedem cum fac, că eu nu ştiu procedura”, a replicat omul. „Ei nu ştii procedura! Câte condamnări ai până acum? N-ai văzut la televizor că l-au arestat pe Boldea? Trebuia să-ţi angajezi imediat avocat, acum mai stau încă o lună de zile cu dosarul, trei luni de zile în care nu fac nimic. Nu ştii procedura…. dar să înjuri şi să faci scandal ştii…”, a spus judecătorul. Bărbatul însă a replicat şi el că ştie că acel procuror are un dosar la DNA, cu Boldea. „Să plătească pentru ce a făcut cu domnul Boldea”, şi-a încheiat „pledoaria” inculpatul. Ca urmare, avocatul Boldea a fost amendat cu 1.000 de lei pentru că nu şi-a respectat contractul şi nici nu a delegat pe cineva pentru a-i ţine locul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.