Boldea îl vrea avocat pe cel mai înverşunat adversar al său!
Că viaţa este plină de surprize o dovedeşte şi ultima ştire pe care am aflat-o pe surse. Din arestul Poliţiei, parlamentarul Mihail Boldea l-a contactat pe avocatul Romeo Cosma, pentru a-l angaja ca avocat.
Pentru cei care cunosc dedesubturile „afacerii Aviasan”, vestea a picat ca o bombă, deoarece Romeo Cosma a fost principalul oponent al deputatului, pe vremea când acesta din urmă obţinuse hotărârea în baza căreia Fitocom Serv SRL a făcut prima lotizare a terenurilor de la Vânători. Avocatul Cosma a fost cel care în 2007 a tras numeroase semnale de alarmă asupra a ceea ce avea să se întâmple cu cele 40 de hectare de teren dacă justiţia nu-şi va face treaba. Societatea Civilă de Avocaţi „Cosma&Asociaţii” a fost cea care a trimis memorii tuturor organismelor interne, a făcut plângeri la Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând audienţe la şefii structurii centrale. Plângerile au fost făcute pe numele deputatului Mihail Boldea, al prim-procurorului de atunci al localei gălăţene, Costache Caloenescu Roşca, ale lui Mircea Marosy, Matei Oprea, Valentina Cojocaru şi Daniel Severin.
După cum se ştie, Parchetul Curţii de Apel a dat pentru primii doi soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP), pentru ceilalţi declinând ancheta la Parchetul Tribunalului, care la rându-i a trimis-o la DNA - Serviciul Teritorial Galaţi, unde Mihail Boldea a fost pus sub învinuire în „afacerea Aviasan”. Alături de el, acelaşi statut îl împărtăşesc acum Mircea Marosy, Valentina Cojocaru, Matei Oprea şi Stela Ivan, judecătoarea care a dat hotărârea ce a ţinut loc de act autentic.
Acesta este şi motivul pentru care pare incredibil gestul lui Boldea de a încerca să-l angajeze ca apărător pe cel care a făcut toate eforturile pentru a-l demasca!
Tot pe surse am aflat că avocatul Romeo Cosma ar fi declinat această „ofertă”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.