Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Într-un dosar DIICOT s-au confruntat înregistrările audio cu cele scrise

Într-un dosar al celor de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), avocaţii inculpaţilor au cerut ascultarea înregistrărilor care au stat la baza întocmirii rechizitoriului. De multe ori s-a vorbit că inculpaţii spun una, iar la consemnări se omit anumite afirmaţii. Cum solicitările au fost admise, câteva ore s-au audiat înregistrările. Acestea au corespuns cu actul de sesizare. Inculpaţii au fost întrebaţi însă dacă-şi recunosc vocile. Unul singur a răspuns afirmativ, restul negând că ar fi ale lor. Asta în ciuda faptului că, fără a fi experţi, vocile păreau totuşi să le aparţină.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MF

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.