Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Soarta căldurii Galaţiului se va decide la Bucureşti

Recursul în dosarul falimentului Apaterm se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti. Aceasta este decizia pe care Înalta Curte a dat-o la cererea de strămutare făcută de Insol, lichidatorul Apaterm, după ce societatea a fost declarată în faliment de Tribunalul Galaţi.
După cum se ştie, anul trecut, după hotărârea instanţei de faliment a Apaterm, societatea a făcut recurs. Principalul adversar al firmei de distribuţie a apei calde şi căldurii a fost Electrocentrale, care în timpul recursului de la Curtea de Apel a fost extrem de dură. Nu trebuie uitat însă că reprezentanţii CET au fost avantajaţi de soluţia primei instanţe şi au toate motivele ca soluţia să rămână aşa cum a dat-o aceasta. Tribunalul le-a acceptat lichidatorul, recunoscându-le datoria imensă pe care o au de încasat de la Apaterm, aşa că lupta lor este cât se poate de firească. La Curtea de Apel Galaţi, ei au făcut mai multe cereri de recuzare a completului de trei magistraţi, pe motiv că aceştia s-ar fi antepronunţat atunci când au admis în parte suspendarea deciziei de intrare în faliment a Apaterm până la soluţionarea recursului. Ei au mers atunci până la acuzaţii făcute vizavi de preşedinta completului de judecată, magistratul Alexandrina Zaharia, soţia unui membru marcant al PSD. Imediat, Electrocentrale a venit şi cu decizia Înaltei Curţi de suspendare a procesului de la Galaţi până la judecarea cererii de strămutare. La câteva zile după alegerile locale, Înalta Curte a decis ca acest recurs să se judece la Bucureşti.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MF

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.