Drumul spre Schengen s-a înfundat la Măstăcani
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Folteşti au depistat şi reţinut un bărbat care a trecut ilegal frontiera de stat din Republica Moldova în România. „La dispeceratul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti s-a primit o informare de la o persoană de sprijin, cu privire la faptul că a fost observată o persoană care trecea înot râul Prut. În jurul orei 19.15, o patrulă de politişti din cadrul aceluiaşi sector a interceptat şi reţinut, pe direcţia localităţii de frontieră Măstăcani, persoana despre care primise informaţia că ar fi trecut ilegal frontiera. În cadrul cercetărilor efectuate şi din declaraţiile bărbatului, poliţiştii de frontieră au stabilit că acesta este cetăţeanul din Republica Moldova Valerie S., care a trecut ilegal frontiera de stat, traversând înot râul Prut”, ne-a explicat comisarul Ion Irimia, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi. Bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat. Valerie S. a fost predat autorităţilor de graniţă ale statului vecin, pe baza acordurilor încheiate între Republica Moldova şi România.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.