Judecat pentru că a vrut să se răzbune ca în filme
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Dumitru Mitică Constantin, acuzându-l de săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere şi tentativă la omor calificat şi deosebit de grav. În urma anchetei, procurorii au stabilit că Mitică Constantin a intrat fără drept, pe 25, 26 şi 27 mai, în locuinţa părţilor vătămate Cornelia şi Neculai Pricope. De asemenea, în noaptea de 26 spre 27 mai, inculpatul a aruncat cu substanţe inflamabile în locuinţa acestora, incendiind-o. În urma incendiului, doi copii minori - C.D. (în vârstă de 7 ani) şi P.G.G. (în vârstă de 3 ani) - s-au intoxicat cu monoxid de carbon şi au suferit arsuri pe circa 6 la sută, respectiv, 10 la sută din suprafaţa corpului. Copiii au fost transportaţi la spital, unde s-a constatat că le-a fost pusă viaţa în pericol. Minorii au fost salvaţi din casa în flăcări de către părinţi. Anchetatorii au calculat şi un prejudiciu de 2.000 de lei, flăcările distrugând şi o parte dintre bunurile familiei. Dumitru Mitică Constantin a fost arestat pe 28 mai, mandatul său de arestare preventivă fiind prelungit lunar, ultima dată pe 20 august. Cauza, finalizată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, a fost deja înregistrată la tribunal, având ca termen de judecată data de 9 noiembrie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.