Ionel Petrea se poate întoarce la şefia ITM Galaţi
Ionel Petrea a câştigat, astăzi, la Tribunal suspendarea ordinului prin care ministrul Muncii l-a demis. Potrivit judecătorilor, după această decizie, Petrea se poate întoarce în fotoliul de şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, cel puţin până la judecarea recursului. Faptul că hotărârea poate fi atacată cu recurs înseamnă că încă ne putem aştepta la schimbări de situaţie.
Dacă recursul Ministerului Muncii va fi admis la Curtea de Apel, dosarul se va întoarce la Tribunal, iar cererea de suspendare nu va mai produce efecte, astfel că vor mai rămâne de judecat anularea ordinului şi reintegrarea lui Petrea în funcţia deţinută anterior sau pe o altă funcţie. Dacă este respins recursul, Petrea rămâne în funcţie până când Tribunalul va decide dacă anulează sau nu ordinul de demitere, cu precizarea că şi acea decizie va fi supusă recursului.
Ionel Petrea a fost demis din cauză că, în cursul anului 2011, aproximativ 14 ore a fost la diferite cursuri de instruire şi formare şi nu la programul instituţiei, conform celor care au făcut cercetarea disciplinară. Tribunalul a dispus ca în proces să fie adus şi dosarul cercetării disciplinare, după care s-a dat această primă soluţie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.