Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Campanie VL "Destine în derivă": A dispărut în drum spre serviciu, acum 19 ani

Familia Luca, din comuna Bereşti Meria, avea o viaţă normală. El, Vasile Luca, era paznic la o firmă din Galaţi. Serviciul îl ţine departe de casă zile întregi. Muncea şi nu reuşea să ajungă la familie decât o dată la o săptămână, uneori chiar la două.
Spre locul de muncă a plecat şi pe 13 februarie 1994. Din motive necunoscute, Vasile Luca nu a mai ajuns la serviciu. Şefii lui au crezut probabil că bărbatul nu mai vrea să muncească şi a rămas acasă. Din păcate, însă, Vasile nu s-a întors nici acasă, pentru că se certase cu soţia. Aflase că aceasta îl înşeală cu un alt bărbat din comună. De atunci, nimeni nu a mai aflat nimic despre el. Acesta a fost motivul pentru care Vasile Luca figurează acum pe lista persoanelor dispărute fără urmă.
În ziua fatidică de 13 februarie, când a plecat ultima dată spre serviciu, Vasile era îmbrăcat într-un sacou din stofă de culoare gri închis, pantaloni din stofă de culoare închisă, cămaşă albă şi pantofi de culoare maro. În baza de date a poliţiei apar şi semnalmentele bărbatului: 1,65 - 1,70 m înălţime, constituţie astenică, faţă ovală, ten deschis, păr castaniu cu firul drept, ochi căprui. Pentru a putea fi mai uşor recunoscut, familia le-a explicat poliţiştilor că Vasile are şi semne particulare. Suferise un accident feroviar în urma căruia a rămas cu o paralizie parţială pe partea dreaptă (la mână şi picior). De asemenea, bărbatul avea o vorbire greoaie şi început de calviţie. Toate aceste date nu i-au ajutat însă pe oamenii legi să-l găsească pe Vasile Luca, care se află încă pe lista dispăruţilor.
Cei care l-au văzut pe Vasile sau pot da informaţii care ar putea ajuta la găsirea lui, sunt rugaţi să apeleze Compartimentul Urmăriţi din cadrul IPJ Galaţi la numărul unic 112 sau la 0236/407.000.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.