A început judecata în "dosarul Aviasan": Amânare, la primul apel
Dosarul "Aviasan" a început cu o amânare. Ieri, la Curtea de Apel, din şase inculpaţi câţi are dosarul, a răspuns la apelul judecătorului doar Valentina Cojocaru, care a cerut un termen pentru a-şi angaja avocat.
În acelaşi timp, Mihail Boldea nu a fost adus de la Iaşi, acolo unde pe 13 noiembrie a avut dosarul în care este acuzat de procurorii de la Crimă Organizată de un tun imobiliar de un milion de euro. După cum se ştie, judecătorii ieşeni se vor pronunţa abia luni asupra prelungirii mandatului de arestare al lui Boldea, care oricum a cerut şi el o amânare în procesul de la Galaţi.
„Dosarul Aviasan” are programată următoarea întâlnire pentru 13 decembrie.
Povestea penală a modului în care au fost smulse 40 de hectare de teren din folosinţa localităţii Vânători, creându-se un prejudiciu de circa 22 de milioane de euro va fi pe rolul Curţii de Apel Galaţi până la judecarea cererii de strămutare făcută de Boldea la Înalta Curte. Această solicitare se va discuta la Curtea Supremă abia în ianuarie 2014. Direcţia Naţională Anticorupţie Galaţi a scris această „istorie” pe mai bine de 400 de pagini, 18 dintre acestea fiind rezervate probelor care au fost depuse în cele 26 de volume ale dosarului "Aviasan”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.