Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Au furat biciclete în miez de noapte, dar nu vor păţi nimic

Doi puşti din Galaţi, care nu au împlinit încă vârsta la care ar trebui să aibă buletin, sunt cercetaţi de poliţiştii Secţiei 1 după ce au dat iama în curtea unui localnic, la finele săptămânii trecute. În toiul nopţii, proprietarul, un bărbat de 33 de ani, i-a alertat pe poliţişti despre faptul că i-au dispărut din curte două biciclete, neputând da indicii despre hoţi. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi, după ce au cercetat zona, au reuşit să dea de urma unuia dintre suspecţi, un minor de numai 12 ani, care nu reuşise să de îndepărteze foarte mult de curtea din care fuseseră furate bicicletele. Copilul a fost dus la secţie şi a recunoscut, la audieri, că fusese ajutat să fure bicicletele de un prieten cu doar un an mai mare. Bunurile au fost predate păgubitului, poliţiştii întocmind pe numele celor doi minori un dosar penal pentru furt calificat. Din cauza vârstelor prea mici, sub 14 ani, minorii au însă şansa să nu fie traşi la răspundere penală. Legea în vigoare prevede că, pentru a răspunde penal, minorul trebuie să aibă 14 ani împliniţi la data comiterii faptei, iar anchetatorii să poată dovedi că a acţionat cu discernământ.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.