Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ionel Petrea, din nou la Tribunal/ Se judecă anularea ordinului prin care şeful ITM a fost destituit

Pe 10 ianuarie, la Tribunal, se va desfăşura un nou termen în dosarul inspectorului şef al ITM, Ionel Petrea. După ce a câştigat suspendarea Ordinului Ministerului Muncii prin care era concediat, Petrea se judecă acum în acelaşi dosar dar pe o altă cerere, de anulare a Ordinului.
Ionel Peterea a dat ministerul în judecată pentru felul în care a fost destituit, solicitând suspendarea Ordinului, anularea lui, dar şi drepturile materiale care i se cuvin de la momentul concedierii sale, precum şi despăgubiri morale în valoare de 15.000 de lei. Practic, acum la Tribunal, acestea sunt solicitările care fie vor fi admise, fie respinse. În acţiunea sa, Petrea a precizat că destituirea i-a fost comunicată pe fax, la terminarea programului de lucru. Ministerul, la rândul său, i-a reproşat că în 2011 nu a fost la muncă 14 ore, fiind plecat la cursuri de instruire şi formare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MF

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.