Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A treia amânare în "dosarul pierdut al lui Chiaburu", din cauza lipsei avocaţilor

Dosarul „pierdut al lui Chiaburu” a primit al treilea termen de judecată. De curând, magistraţii au constatat că unii dintre cei şapte inculpaţi nu aveau avocaţi care să le reprezinte interesele. Dosarul a ajuns pe masa de lucru a judecătorilor în 2002 şi a parcurs două cicluri de judecată, după care a ajuns la DIICOT Galaţi, care a reluat cercetarea, trimiţându-l instanţei anul trecut. Avocaţii au invocat excepţii, care s-au judecat până la finele lui 2013, ajungând în ianuarie 2014 să primească un prim termen pentru a se judeca şi având acum şansa de a intra sub auspiciile noului Cod penal.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MF

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.