Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

În dosarul fostului şef al Poliţiei Combinatului s-a impus controlul judiciar pentru cinci dintre inculpaţi

Înalta Curte a decis, de curând, să instituie controlul judiciar în dosarul fostului şef al Poliţiei Combinatului, Vasile Hulea, urmând ca pe 12 iunie să fie următoarea întâlnire în instanţă. Magistraţii bucureşteni au impus obligaţia de a nu depăşi limitele ţării pentru cinci dintre cei 44 de inculpaţi din acest dosar: Gabriel Ifrim, Tănăsache Dănăilă, Nelu Pelin, Valentin Tudorache şi Marian Ionaşcu.
Acest dosar a iscat vâlvă în 2010, când a fost trimis instanţei. Ajuns în al patrulea an de judecată, dosarul a rămas în memoria publică prin numărul mare de inculpaţi şi prin faptul că procurorii DIICOT l-au nominalizat în rândul inculpaţilor şi pe cel care a condus Poliţia Combinatului, acolo unde se comiteau furturile. Prejudiciul estimat de procurorii DIICOT se ridică la 600.000 de lei, anchetatorii vorbind de un grup organizat care l-ar fi cauzat.
De altfel, Hulea a şi fost condamnat la şase ani de puşcărie, acesta fiind şi motivul pentru care a atacat decizia la Înalta Curte. Împreună cu el, alţi şapte inculpaţi au primit condamnări la închisoare: Nelu Pelin - zece ani, Marian Ionaşcu - 12 ani, Gabriel Nicu Ifrim - zece ani şi jumătate, Tănăsache Dănăilă - zece ani, Valentin Tudorache - patru ani şi jumătate, Georgel Măncilă - trei ani şi zece luni, Dan Valentin Lupu - trei ani şi două luni, ultimul fiind arestat într-o altă cauză.
Marian Munteanu, poliţist la aceeaşi fostă Poliţie a Combinatului, Gheorghe Apăunei, Săndel Maftei şi Mircea Olaru au fost achitaţi, ceilalţi primind închisoare cu suspendare, care variază de la trei luni la trei ani şi zece luni.
Acesta este motivul pentru care DIICOT a contestat decizia Curţii de Apel Galaţi. Înalta Curte va trebui acum să ţină seama de legea cea mai favorabilă care li se poate aplica inculpaţilor, având în vedere că anul acesta a intrat în vigoare noul Cod penal, care impune acest lucru.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MF

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.