Şantajista şefei Curţii Supreme nu avea niciun as în mânecă
A fost trimisă în judecată Mariana Rarinca, femeia din Galaţi care a încercat să o şantajeze pe şefa Înaltei Curţi, Livia Stanciu. Potrivit celor de la DNA, inculpata a fost deferită justiţiei în stare de arest. Mariana Rarinca este acuzată de şantaj.
Procurorii DNA susţin că, din toamna anului trecut şi până pe 3 iunie 2014, femeia a avut mai multe încercări de a lua legătura cu şefa Curţii Supreme, Livia Stanciu. Prin intermediul cumnatului şefei Înalte Curţi, inculpata i-a transmis că deţine mai multe informaţii compromiţătoare, pe care ar urma să le dea unui post de televiziune central. Rarinca susţinea că deţine informaţii legate de Livia Stanciu şi de soţul acesteia, avocat, care a decedat în urmă cu mai mult timp. Tăcerea ei valora 20.000 de euro. Femeia a trimis mai multe mesaje prin care arăta că este decisă să dezvăluie totul presei. "Probele administrate au arătat că faptele pe care inculpata intenţiona să le divulge cu privire la persoana vătămată şi la membrii familiei acesteia sunt imaginare, întrucât nici persoana vătămată, nici soţul acesteia nu au avut şi nu au vreo datorie faţă de inculpată", se arată în comunicatul DNA, referitor la acea parte a anchetei legată de ce avea "în mânecă" şantajista Liviei Stanciu. Procesul se va judeca la Tribunalul Bucureşti, ancheta fiind făcută de structura centrală a DNA.
Mai citiţi şi: Şantajista Liviei Stanciu: "Nu mai am milă de nimeni!"





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.