Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

SFATUL NOTARULUI/ Regimul separaţiei de bunuri (II)

În cadrul acestui regim matrimonial se vorbeşte de o separaţie de bunuri, atât în privinţa activului, cât şi în privinţa pasivului. Astfel, din punct de vedere activ, orice bun dobândit de un soţ, indiferent de titlu sau de resurse, devine bun propriu, ca şi cum nu ar fi fost căsătorit.

Din punct de vedere pasiv, regula este ca fiecare soţ să răspundă pentru obligaţiile sale cu întregul său patrimoniu. Aceasta înseamnă că urmărirea datoriilor fiecărui soţ se va putea face de către creditori numai asupra soţului debitor, nu, în subsidiar, şi asupra celuilalt soţ.

Dincolo de obligaţiile comune pe care regimul primar le impune soţilor în legătură cu menajul lor comun, este posibil ca, şi în regimul separaţiei de bunuri, soţii să adopte singuri o acţiune comunitară, în sensul că achiziţionează împreună bunuri indivize, deschid conturi bancare, garantează unul datoriile celuilalt. Aceste bunuri achiziţionate sunt calificate bunuri “în coproprietate pe cote părţi”.

Lichidarea regimului matrimonial de separaţie implică determinarea bunurilor proprii, împărţirea bunurilor comune, precum şi plata creditorilor comuni. Legea reglementează expres şi un drept de retenţie, în sensul că fiecare dintre soţi poate reţine bunurile celuilalt soţ până la acoperirea integrală a creanţelor pe care şi le datorează unul altuia.

George Schin, notar

CITEŞTE ŞI: SFATUL NOTARULUI/ Regimul separaţiei de bunuri

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.