Solomon, liber să fie primar al Craiovei
* Curtea de Apel Galaţi a decis ca Antonie Solomon să fie lăsat să umble prin ţară, dar şi să-şi reia funcţia de primar *
Magistraţii Curţii au respins ieri recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) împotriva deciziei din 8 iulie a Tribunalului Galaţi, care a hotărât ca Solomon să nu părăsească ţara, iar din măsurile restrictive au scos-o pe cea prin care acesta nu-şi putea exercita funcţia de primar. Ieri, în instanţă, magistraţii au făcut public faptul că s-au abţinut în a judeca recursul tocmai pentru că au mai avut pe masa de lucru acest dosar.
„Acest complet a făcut cerere de abţinere, dar ne-a fost respinsă pe motiv că următorul complet de judecată era cel care a înlocuit măsura arestării, acum 10 luni. În aceste condiţii, ne puteţi recuza, este dreptul dumneavoastră”, a spus preşedintele de complet. Pentru că Solomon a refuzat să facă acest lucru, judecata a mers înainte.
Solomon a fost arestat de procurorii Anticorupţie, în martie 2010, deoarece ar fi luat mită 50.000 de euro, în calitate de primar, ca să emită o autorizaţie de construcţie, dar şi ca să prelungească un traseu de autobuz.
După ce a fost trimis în judecată, procesul a fost strămutat la Galaţi, iar în septembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi a fost cea care l-a pus în libertate, înlocuindu-i măsura cu obligarea de a nu părăsi Craiova şi punându-i restricţia de a nu fi primar.
De atunci, aproape lunar, edilul suspendat al Craiovei, prin avocaţi, a solicitat două lucruri: să i se înlocuiască şi această măsură cu cea de a nu părăsi ţara, precum şi îndepărtarea restricţiei de a nu-şi exercita funcţia în baza căreia a comis fapta de corupţie de care este acuzat.
Toate cererile au fost respinse de magistratul care a avut acest dosar până în iunie. Acest judecător a plecat la Curtea de Apel, astfel că, pe 8 iulie, un nou magistrat a preluat cazul, înlocuind măsura de a nu părăsi Craiova cu cea de a nu părăsi ţara şi înlăturând restricţia de a nu fi primar.
Curtea de Apel a păstrat decizia şi fiind ultimul for de judecată a dat astfel hotărârii autoritate, aşa că Solomon şi-ar putea oricând relua fotoliul de edil.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.