Fostul prefect de Galaţi RĂMÂNE DUPĂ GRATII
Tribunalul Galaţi a găsit că măsura arestului este legală în ceea ce-l priveşte pe Emanoil Bocăneanu, fostul prefect de Galaţi. De asemenea, judecătorii au respins ieri şi cererea inculpatului referitoare la instituirea controlului judiciar. Inculpatul poate contesta decizia magistraţilor. Vinerea trecută, cel de-al doilea dosar de corupţie al lui Bocăneanu a fost trimis instanţei de judecată, motiv pentru care judecătorii erau obligaţi să verifice măsurile luate în timpul urmăririi penale faţă de inculpat. Bocăneanu a primit o prelungire a mandatului chiar la începutul acestei luni, când încă mai era anchetat de procurorii DNA.
El a fost deferit instanţei pentru modul în care şi-a dat avizul de legalitate pe o hotărâre a Consiliului Local prin care au plecat 970.000 de lei din bani publici către clubul condus de Auraş Braşoveanu, o entitate înglodată în datorii. La rândul său, şi acesta este trimis în judecată, în stare de libertate, pentru uz de fals şi tentativă de înşelăciune. Bocăneanu este acuzat de abuz în serviciu şi de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.