Dosarul "Aviasan", AMÂNAT pentru anul viitor. Ce a dus la această DECIZIE
În dosarul "Aviasan", Curtea de Apel Braşov a dispus ca următorul termen de judecată să fie pe 12 ianuarie 2015. Fostul deputat Mihail Boldea, inculpat în acest proces, a invocat câteva excepţii de neconstituţionalitate, pe care instanţa braşoveană le-a trimis spre judecătorii bucureşteni de la Curtea Constituţională.
Boldea a fost trimis în judecată alături de alţi cinci inculpaţi, după o anchetă a DNA Galaţi. Procurorii Anticorupţie au stabilit că circa 40 de hectare de teren ale aerobazei „Aviasan” ar fi ajuns pe mâna unor afacerişti, care le-au tratat ca pe un bun privat, deşi terenul nu ar fi ieşit niciodată din proprietatea statului. Pentru asta, susţin anchetatorii, şi-ar fi dat mâna Boldea, ex-şeful Parchetului Judecătoriei, Costache Roşca, afaceriştii Mircea Marosy, Valentina Cojocaru şi Matei Oprea, dar şi cel care a ţinut actele firmelor implicate în această „tranzacţie”, Ionel Mihăilă.
Citeşte şi: Nume grele din Galaţi, anchetate de DNA în dosarul "Aviasan"





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.